DE CE NU NE ATINGEM SCOPURILE?

(interviu publicat in Psihologia Azi, 2006)

Psihologia Azi: Ne dorim foarte multe lucruri, visăm la proiecte ambiţioase, ne stabilim tot felul de obiective, dar puţini dintre noi reuşesc să le şi atingă. De ce nu ne atingem scopurile?

Virgiliu Rîcu: Dacă privim lucrurile la un nivel superficial, de suprafaţă, se pot enumera multiple cauze: nu ne definim clar ceea ce ne dorim, iar o reprezentare vagă a scopului implică o dispersare a energiei; nu ne mobilizăm suficient; nu perseverăm suficient; ne stabilim scopuri nerealiste; evităm să ne asumăm riscuri; ne lăsăm descurajaţi rapid de cei apropiaţi etc. Dar toate acestea sunt “simptome”. Ele nu reprezintă cauza.

La o analiză mai profundă, observăm că motivul real pentru care nu ne atingem un anumit scop rezidă în faptul că acel scop ne pune în conflict cu noi înşine. O parte din noi doreşte realizarea acelui scop, altă parte nu. Conflictul nostru intern legat de respectivul scop se manifestă prin tot felul de rezistenţe în atingerea acelui scop (oboseală nejustificată, tergiversare prelungită la infinit etc), prin blocaj decizional (nu ştim ce să facem, ce decizie să luăm) sau chiar prin autosabotaj.

Psihologia Azi: De ce s-ar opune o parte din noi realizării scopului?

V.R. : În parte, pentru că nu este dispusă să plătească preţul realizării scopului. Orice câştig implică automat o pierdere. Putem avea o maşină mai bună, dar aceasta va implica o rată mai mare la bancă. Putem investi mai multă energie şi timp în construirea carierei, dar vom plăti mai mult în planul vieţii personale.

Cu cât scopul este mai ambiţios, cu atât atingerea lui va presupune o schimbare mai mare. Ceea ce echivalează cu o perturbare accentuată a echilibrului actual şi un effort major în reinstaurarea unui nou echilibru, la un alt nivel. Cei apropiaţi simt foarte bine asta şi în mod paradoxal (spun paradoxal pentru că se presupune că ne iubesc) se vor opune mai mult sau mai puţin inconştient dezvoltării noastre. Trăim într-un web de relaţii interpersonale şi suntem cu toţii foarte sensibili la poziţionarea unora faţă de alţii, la rolurile şi statuturile membrilor din această reţea. A avea succes implică o schimbare de rol şi de statut, schimbare la care ceilalţi nu pot să nu reacţioneze. Cu bucurie sau cu frustrare, cu invidie…Soţul a cărui soţie primeşte o avansare şi o mărire considerabilă de salariu (care–l depăşeşte acum pe al său) va reacţiona cu sentimente amestecate: bucurie pentru că nivelul de trai al familiei creşte, dar şi invidie, precum şi sentimentul de a fi fost rănit în orgoliul său masculin.

Schimbarea este adesea asociată cu sentimente de culpabilitate. De ex., o tânără care primeşte oferta unui contract de muncă foarte avantajos în străinătate va experimenta cu siguranţă sentimente intense de culpabilitate la gândul că succesul ei va presupune să-şi lase mama singură şi bolnavă în ţară. Sentimente care o pot determina chiar să refuze oferta...

Un alt factor care se interpune între noi şi scopurile noastre este setul nostru de convingeri limitative, care se reflectă în imaginea de sine. Imaginea de sine este un factor esenţial în definirea scopurilor, în sensul că scopurile care nu contrazic imaginea noastră despre noi înşine au şanse mai mari de a fi atinse. Şi viceversa, dacă noi nu credem că putem atinge un anumit scop, realitatea va reflecta credinţa noastră: nu îl vom atinge.

De aceea, dacă vrem să atingem scopuri ambiţioase, este necesar ca mai întâi să ne modificăm corespunzător imaginea de sine în sensul deplasării propriilor limite. Altfel spus, să modificăm ceea ce credem şi simţim despre noi înşine în raport cu scopul respectiv.

Psihologia Azi: Cum putem realiza acest lucru?

V.R. : În primul rând trebuie să conştientizăm că realitatea pe care o trăim este o reflectare a propriilor noastre credinţe. Percepţia este interpretare, iar interpretarea ţine întotdeauna de ceea ce credem la nivel intim. Apoi urmează schimbarea acestor credinţe, proces care se realizează în mai multe etape.

1. În prima etapă se urmăreşte identificarea credinţelor noastre în raport cu scopul dorit.

Dacă ceea ce ne interesează este a avea mai mulţi bani, investigăm credinţele noastre în legătură cu banii şi observăm cum acestea afectează relaţia noastră cu banii. Dacă, în opinia noastră, “toate problemele pornesc de la bani”, “banul este rădăcina tuturor relelor” sau “noroc la bani, ghinion în dragoste” este de aşteptat ca la nivel inconştient să ne ferim pe cât posibil de bani.

Dacă ceea ce ne preocupă este sfera sentimentală, este necesar să investigăm credinţele noastre despre sexul opus, despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei, şi să sesizăm dacă ceva în cadrul acestor credinţe ne face să ne simţim ameninţaţi.

Indiferent de ceea ce ne-am dori, trebuie investigat dacă noi credem că merităm acel lucru sau nu. Dacă răspunsul este negativ, este puţin probabil să-l obţinem, iar dacă-l obţinem, vom face inconştient tot posibilul pentru a-l pierde.

2. A 2-a etapă vizează dezactivarea credinţelor identificate, ceea ce presupune punerea lor sub semnul întrebării, deplasarea lor         din sfera certitudinilor în cea a incertitudinilor, precum şi extragerea încărcăturii emoţionale asociate lor.

Marea majoritate a credinţelor le-am preluat de la figurile semnificative ale copilăriei noastre, pe vremea în care nu puneam prea mult la îndoială ceea ce ne spuneau acestea. Credinţele sunt moşteniri, dorite sau nedorite, cu potenţial de progres sau de regres.

Întrebări de genul “ Oare chiar aşa stau lucrurile?”, “Oare asta este valabil în toate cazurile?’’( ex. Banii aduc întotdeauna numai probleme? Toţi bărbaţii sunt porci? Toate femeile sunt târfe/ castratoare/ masochiste etc”) sunt utile pentru a le pune sub semnul îndoielii veridicitatea, după cum extrem de utilă este şi întrebarea “ îmi este de folos să cred asta sau nu?”

Credinţele reprezintă generalizări despre cum funcţionează lumea, generalizări preluate de la alţii sau concluzii ale propriilor experienţe, în orice caz generalizări false.

Credinţele sunt eficiente tocmai pentru că ele au asociată o mare încărcătură emoţională. Ele poartă amprenta dureroasă a unor traume sau dimpotrivă a unor evenimente fericite. Pentru eliminarea credinţelor limitative, încărcătura emoţională asociată acestora trebuie eliberată, proces vizat cu predilecţie în psihoterapie. În procesul terapeutic, evenimentul traumatic este retrăit, emoţia eliberată, iar experienţa reinterpretată, resemnificată.

3. înlocuirea credinţelor limitative cu alt set de credinţe, capabil să genereze evoluţie.

În psihoterapie acest lucru se întâmplă prin interpretare şi resemnificare, când ceea ce s-a întâmplat apare într-o lumină nouă, eliberatoare.

Psihologia Azi: Există o “tehnologie” de atingere a scopurilor pe care să o recomandaţi?

V.R. : Pot recomanda un proces care, efectuat riguros şi cu multă implicare emoţională, poate facilita considerabil atingerea unui scop.

1. Defineşte clar ceea ce îţi doreşti

Este una din cele mai dificile sarcini.

Multe din scopurile noastre nu sunt în realitate ale noastre – sunt scopurile parintilor, prietenilor, sefilor, colegilor de serviciu. Ne uităm în grădina vecinului şi vrem si noi ce are el. Invidie, mimetism, nevoie de uniformitate, de conformism, spaima de a fi diferit, căci a fi diferit ne expune excluderii etc. Dar aceste scopuri nu ne reprezintă, de aceea nu ne vom angaja niciodată 100% în demersul atingerii lor.

Este de dorit să ne propunem scopuri care să servească exprimării nevoilor noastre.

Criteriul esenţial pentru alegerea unui scop este măsura în care el ne stârneşte entuziasmul. Un scop trebuie să aibă o puternică încărcătură emoţională pozitivă pentru noi, altfel va deveni o povară. Una în plus.

2. Asigură-te de caracterul ecologic al scopului

Scopul propus este de dorit să nu afecteze negativ alte persoane, altfel apar sentimentele inconştiente de vinovăţie care întorc lucrurile în defavoarea noastră. Mai mult, este de dorit ca de pe urma atingeriii scopurilor tale să beneficieze cel puţin alte două persoane.

3. “Autopurificarea”

Implică eliminarea încărcăturii emoţionale negative creată de credinţele limitative în raport cu scopul respectiv şi trăirea puternică a sentimentului de încredere că scopul va fi atins.

4. Experimentează în interior sentimentul atingerii scopului

Experţii în programarea neurolingvistică, asemeni şamanilor de odinioară, recomandă să ne imaginăm că ne-am atins scopul folosind toate canalele senzoriale. Să vizualizăm scena atingerii scopului, beneficiile survenite în urma atingerii lui, să auzim cuvintele de felicitare ale celorlalţi sau cuvintele pe care ni le spunem nouă înşine şi mai ales să simţim sentimentul de bucurie, de împlinire pe care l-am avea dacă ne-am atinge scopul. Încă o dată accentul se pune pe trăirea emoţională.

5. Nu te gândi cum îţi vei realiza scopul

Este un lucru pe care foarte mulţi oameni, graţie nevoii lor excesive de a controla mersul evenimentelor, îl găsesc dificil de făcut. Foarte mulţi renunţă la scopuri interesante tocmai pentru că nu văd în prealabil modalitatea de a realiza. Dacă vom privi cu atenţie în trecut, schimbările majore, semnificative din viaţa noastră au survenit ca urmare a unor “coincidenţe” fericite mai degrabă decât a planificării minuţioase.

6. Aşteaptă oportunităţile cu o minte deschisă

Oportunităţile vin în forma unor “coincidenţe” sau întâmplări neprevăzute, care sunt atrase tocmai de încărcătura emoţională experimentată la pasul 4.

7. Acţionează şi fructifică oportunităţile